vineri, 14 octombrie 2011

Cheile Vârghisului - 05.10.2011

     M-am uitat in arhiva postarilor de anul trecut si sunt putin nostalgic. Sper sa nu ma lungesc prea mult cu scrisul la tura asta cu toate ca merita fiecare litera. Data de 05.10 este in timpul saptamanii, asa ca am chiulit in ziua aceea de miercuri de la scoala, am zis ca-mi permit fiindca sunt ore usoare si putine, sunt la zi cu invatatul si oricum nu-mi simte lipsa nici drq daca lipsesc de la scoala.

     Am vrut sa merg in Vârghis deoarece e destul de departe, vreo 70km, si asa ocazie mai rar. In chei auzisem de la Cezar ca sunt niste pesteri interesante, iar eu cum nu am mai fost intr-o pestera neturistica de dimensiuni mai mari am zis ca nu vreau sa pierd asa o ocazie. Plus ca sunt niste trasee de catarat foarte faine. Plus peisajul superb.
     Asadar mi-am cautat o pereche de pantaloni mai rai si o shuba mai rapciugoasa ca sa ma pot tavali prin noroaiele pesterii fara sa-mi pese prea tare de haine si cam asta a fost bagajul meu. De fapt am uitat de mancare, dupa ce m-a trezit Cezar ne-am apucat sa ne facem sendvisurile. El s-a chinuit si le-a bibilit bine de tot pentru a le uita pe masa.

      Ne-am intalnit la gara cu Balan si cu Ruxi apoi a aparut si Dani cu duba sa ne ia. Ar mai fi trebuit sa vina inca doua persoane, dar n-au mai dat nici un semn de viata asa ca am plecat fara ele. Pe drum spre Vârghis ne-am oprit in Baraolt sa isi ia lumea de mancare. Eu am facut poze si am mancat o gogoasa cu ciocolata.
      Vremea a tinut cu noi si a fost soare si cald. Am ajuns intr-un final si la destinatie. Am mers putin pe poteca pe langa rau apoi am inceput sa urcam prin padure. Urcarea a fost nasoala tare si abrupta. Dupa vreo 10 minute de urcat cu bagaj greu (echipamentul de catarat) ne-am dat seama ca am gresit drumul si ca trebuie sa ne intoarcem, asa ca am coborat fiecare pe unde a putut. Dupa ce am ajuns din nou la rau am mai mers pe poteca inca putin apoi iar am inceput sa urcam, numai ca de data asta parca se vedeau ceva urme si parca parca era o poteca. Am nimerit si am ajuns la peretele de cocot.

Pozitie mai Gay decat cea pe care o am
nu exista.
     Nu am stat sa pierdem vremea prea mult pe acolo asa ca i-am lasat pe Dani si Balan sa catere, iar noi am mers sa pesterim. Am coborat din nou la rau, l-am traversat pe un bustean cazut, apoi am inceput sa urcam niste scari pana la gura pesterii. Dupa ce mi-am schimbat adidasii si i-am ascuns pe ceilalti ne-am dat seama ca avem o singura frontala care putem spune ca lumineaza. A Ruxandrei lumina mai tare becul care o atentiona ca bateriile sunt descarcate decat ledurile propriu-zise, iar a mea era putin mai puternica decat lumina lumanarii.
     Am inaintat mai cu frica la inceput, apoi am prins curaj. Cand am ajuns in prima camera mai maricica unde se ramifica drumul am cotit gresit si am ajuns de unde am plecat. Am cautat apoi in alta directie partea cea mai lunga a pesterei, dar am dat de o camera in care trebuia sa intrii pe burta si erau lilieci in ea. Din pacate nu am poze cu ei deoarece ne-a fost prea frica sa mergem sa-i vedem. Am incercat oarecum sa mergem, dar ne imaginam ca daca se sperie de noi o sa iasa toti de-odata exact ca in desenele animate. Si am mers cate putin fiecare, adica Cezar si cu mine. Eu mergeam 2 pasi Cezar 2 si tot asa pana cand Cezar a zis ca nu mai merge, asa ca am facut eu un salt mai mare, m-am pus pe burta si am incercat sa intru pe sub tavanul ingust ca sa vad camera cu lilieci, dar Cezar deja se departase considerabil de mine asa ca mi-a fost si mie frica sa mai merg avand in vedere ca frontala mea abia lumina ceva.
     M-am dat si eu batut regretand ca nu am mai inaintat 2 metrii sa vad cat de mari erau creaturile care scoteau zgomotele alea infernale. Am nimerit apoi pe calea cea mai lunga a pesterii si ne-am distrat putin pe intuneric. Am stat cu frontalele stinse vreo 3-4 minute. Asa bezna si liniste nu am mai vazut si auzit in viata mea. Dupa ce am mai inaintat prin tunel a inceput sa mi se faca din nou frica deoarece mersesem destul de mult si aveam un sentiment sinistru, dupa inca 10 minute de mers am prins din nou curaj, de fapt nu era curaj era chef sa tot merg pana la capat. Si erau nenumarate momente de dezamagire in care credeam ca se termina pestera, dar nu era de loc asa. De fiecare data gaseam cate-o alta crapatura pe unde sa ne strecuram si sa trecem mai departe. Intr-un final am ajuns intr-o zona unde ar fi trebuit sa cataram o stanca mai mare ca sa putem trece de ea si am preferat sa ne intoarcem deoarece era totul ud si nu ar fi fost prea indicat sa cataram pe acolo. La intoarcere am mers mai repede si ne-a luat vreo 20 de minute ca sa iesim din pestera. Am iesit innamoliti din cap pana-n picioare din pestera, dar a meritat.


     Ne-am intors la locul de catarat si ne-am schimbat in hainele noastre normale. Am catarat si eu un traseu de gradul 5-6, am ajuns pana in varf si am fost tare mandru de performata mea. Dupa ce am rapelat si m-am vazut cu picioarele pe pamant aveam mainile atat de obosite incat nu mai puteam sa-mi desfac nodul si sa dau hamul jos de pe mine. Am mai stat putin si am plecat sperand sa ajungem si la sedinta de la CPNT. Nu am mai ajuns fiindca am oprit in Baraolt sa mancam un gulash unguresc. Problema e ca am mancat UN gulash, de fapt doar Ruxi a mancat. Am comandat 5 gulasuri si mai aveau o singura portie asa ca i-am lasato Ruxandrei, iar noi ne-am luat alte minuni. Dupa ce am mancat am plecat spre Brasov.
     In Bv. am mers pe sitei unde erau CPNTistii la o bere, dar nu am mai stat deoarece aveam de citit ceva la biologie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu